1În zilele acelea s-a adunat din nou o mare mulțime de oameni și nu aveau ce să mănânce.
Isus i-a chemat pe ucenici și le-a zis:
2‒ Mi-e milă de cei din mulțime, pentru că sunt deja trei zile de când ei stau cu Mine și n-au ce să mănânce, 3iar dacă îi las să plece acasă flămânzi, vor leșina pe drum, mai ales că unii dintre ei au venit de departe.
4Ucenicii Lui I-au răspuns:
‒ De unde ar putea lua cineva pâini aici, în deșert, ca să-i sature pe acești oameni?